Scrisoare catre "cei mari"

Dragi parinti, v-ati simtit vreodata inconjurati de prea multa lume? Ati simtit vreodata ca vreti sa scapati de job-ul vostru? Ati crezut vreodata ca trebuia sa faceti acel lucru pe care parintii vostri vi l-au interzis in copilarie? Regretati macar un singur moment pe care l-ati pierdut sau nu l-ati valorificat indeajuns de mult?
Puneti-va pentru 10 minute in locul copiilor vostri. Nu ati avut niciodata o petrecere la care nu ati putut merge pentru ca parintii vostri credeau ca "mai bine stai in casa si faci ceva productiv" ? Nu ati tanjit niciodata sa faceti ceva ce parintii va interziceau?
Nu v-am rugat sa faceti acest exercitiu ca sa va scot la iveala amintirile mai putin placute, ci ca sa va arat de ce noua generatie este atat de "rebela", dupa cum ziceti voi.
Vorbind strict despre mine, sunt la varsta la care imi trec prin cap toate prostiile, dar stiu sa iau o decizie in favoarea mea, chiar daca nu pare asa. Totul se rezuma la faptul ca subconstientul adolescentului lucreaza pentru binele nostru. "Oare e bine daca fac asta? Sigur e bine, am incredere in mine si stiu ca o sa fie bine".
Astfel de ganduri ne trec mereu prin minte. Problema este unde suntem la cel mai inalt grad de hotarare, la ce gand ne oprim si stam acolo o perioada lunga de timp. O saptamana, doua, trei... o luna, poate chiar mai mult. Si ne sufocam in cautare unui raspuns. Nu o sufocare la propriu, mai degraba o sufocare a inimii careia ii este frica de ce vor spune parintii.
Daca copilul se trezeste intr-o dimineata si spune "Vreau sa merg la inot!" sau "Vreau sa merg la dansuri!" sau "Vreau sa practic echitatia!" , inseamna ca acel copil s-a gandit mult inainte sa vina in fata parintilor pentru o aprobare. Iar inima sa este, in proportie de 90%, sigura ca parintii vor fi de acord, deoarece acesta este visul unui copil, iar visul unui copil nu se arunca la gunoi cu una, cu doua. Ce se intampla insa cand parintii nu sunt de acord? Ei bine, atunci intervine creierul copilului, care incepe sa aiba dubii fata toate deciziile luate de copil. "Nu cred ca ar trebui sa ii intreb asta, sigur nu o sa ma lase...".
Poate unii copii sunt destul de maturi sa isi dea seama de consecinte, si sa le accepte asa cum sunt ele, cu riscuri si tot pachetul. Poate unii copii s-au maturizat prea repede si sunt gata sa ia decizii destul de mari, cum ar fi o educatie mai buna intr-un loc mai bun.
Toate deciziile unui copil trebuie, daca nu respectate, macar ascultate. Hotarati o cale de mijloc: "O sa te duci la inot in weekend-uri, daca promiti ca iti creste media la chimie macar cu un punct." Suna mai bine decat un refuz categoric, nu?
Faceti compromisuri cu noua generatie. Lasa-ti-ne sa plangem, sa ne dam cu capul de pereti in cautarea binelui, sa nu dormim noaptea din cauza gandurilor, sa nu putem respira pentru ca nu am gasit un raspuns. Dar cand trecem de aceasta etapa si ne facem curaj sa va spunem decizia noastra, fiti siguri ca o sa dam tot ce avem ca sa fim cei mai buni in ce vrem.
Acum, mesajul meu de final este: Lasa-ti-ne sa experimentam orice. O sa va multumim mai tarziu pentru tot. Si pentru esecuri, si pentru succese. Si o sa prindem incredere sa va spunem orice, deoarece stim ca parintii nostri sunt de acord si ne sprijina in orice zicem sau facem.

Diferenta dintre a avea ceva si a merita acel ceva

O sa incep aceasta postare cu un mic multumesc, adresat "haterilor" de pretutindeni. Multumesc pentru cuvintele urate adresate persoanei mele. Din aceste cuvinte imi dau seama ca nu toata lumea este inzestrata cu bunatate sau macar bun simt, deci stim din start ca societatea are o problema majora. Iar noi o putem rezolva.
Termenul de "hater" in limba romana este tradus ca fiind o persoana ce imprastie ura si cuvinte urate la adresa unor persoane, unui brand, unei tari, etc.
Aceste hater stie doar sa critice si sa retina partea urata in orice vede la altcineva inafara de persoana sa.
O sa dau drept exemplu un hater care, din nu stiu ce motiv, a decis sa raspandeasca putina ura si vorbe urate si pe pagina mea de ask.fm .
De unde a pornit totul? Am primit o intrebare legata de descrierea mea, iar eu am raspuns. Putin ironic, ce-i drept, dar am facut-o. Apoi, din senin, primesc alta intrebare, care de fapt nu este o intrebare, ci mai mult o manifestare a rautatii in doua randuri.
Trecand peste mentionarea achizitionarii unelor lucruri din Anglia, care in Romania par a fi putin mai scumpe daca vorbim de brand, el sau ea a tinut sa ma numeasca "distrusa".
Acum, intrebarea mea e destul de simpla. De ce?
De cand un om poate fi "distrus" ? De ce un simplu om care se ascunde in spatele anonimatului poate arunca astfel de vorbe de parca nimic nu conteaza inafara de propria persoana?
Eu nu sunt genul de persoana care sa fie afectata de astfel de vorbe. Ba din contra, imi arata ca in lumea asta exista persoane ce au nevoie de ajutor, psihic vorbind. Si asta ma intristeaza. Dar nu toti sunt ca mine. Exista persoane care sunt profund afectate de astfel de vorbe, si se lasa influentati de ele. Exista multe cazuri in care se ajunge la depresie, sau poate chiar sinucidere.
De ce sa fi tu motivul pentru ca cineva plange in fiecare seara? De sa fi tu motivul pentru care fata aia incredibil de frumoasa crede ca este frumoasa si atat? De ce sa fi tu motivul pentru care baiatul ala crede ca este urat si nu va avea niciodata parte de dragoste? De ce?
De ce sa nu aduci un zambet pe buzele cuiva? Nu conteaza cui, important este sa daruiesti zambeste.
Cel mai mult m-a deranjat faptul ca acest hater al meu a incercat sa ma jigneasca cu insulte de genul : "distrusa", "superficiala", "lingusitoare" si in special, "proasta".
Proasta? Eu ma mut in Anglia in mod special pentru studii! Nu cred ca o persoana "fara creier" ar avea curajul sa faca asta. Hater-ul a mentionat si hainele sau telefonul pe care mama mea mi le-a oferit cat timp am stat acolo in vacanta. Si aici subliniez mama mea !
Nu eu mi-am cumparat toate acele lucruri, nu eu mi-am platit biletul de avion spre Londra, nu eu NIMIC! Dar le-am meritat.
Mama mea a muncit pentru a-si permite sa ma duca acolo, si mama mea isi va permite in continuare acest lucru pe perioada sederii mele in Anglia pentru studii . Dar asta nu pentru ca mama mea este o persoana bogata, ci pentru ca face un efort spre binele meu. Pentru educatia si viitorul meu.
Sunt ofensata de faptul ca acest hater s-a gandit sa imi scrie despre asa ceva. Okay, putea sa imi zica ca sunt urata, grasa, orice! Astfel de insulte le-as fi acceptat, pentru ca nu ma consider o fata frumoasa.
Dar cand o simpla persoana imi scrie sub anonimat aceste vorbe, este ca un cutit in inima pentru mine. Pentru ca stiu prin ce trece mama mea ca sa imi poata oferi toate aceste lucruri.
Iar tu, cel ce citesti, gandeste-te de doua ori inainte de a aduce injurii unei persoane, mai ales o persoana despre care nu stii nimic!